Fii lumină în întuneric!

Fă pământul nostru casă

După vorba care spune

Să fii tu schimbarea-n lume!

Pentru că tot vorbim de schimbări zilele astea (Irina – Dulce casă, Irina de la mare), melodia ADDEI a picat la fix; cu adevărat, „dacă nu schimbi nimic, nimic nu se va schimba”; eu sunt adepta pașilor mici, pentru că am observat că obiceiurile noi nu se deprind decât prin repetiție, azi un pic, mâine un pic, până ajunge să devină nelipsit. Dacă vrem, putem! Evaluăm situația prezentă, stabilim obiectivul pe care ne dorim să-l atingem, evaluăm mijloacele și în funcție de toate acestea, începem să… pășim! 😊 Important e să știm exact care ne sunt prioritățile și ce suntem dispuși să facem pentru ceea ce ne dorim.

Cu alte cuvinte, cât valorează pentru noi acel lucru și cât avem de gând să investim pentru obținerea lui? De exemplu, ca să stau mai mult cu copiii, am tăiat din timpul alocat micilor mele plăceri vinovate. Ca să revin să scriu cu adevărat (nu 3 paragrafe rătăcite pe blog), ar trebui să am timp pentru citit și pentru scrisul propriu-zis; sau să fiu pasăre de noapte, ceea ce nu aș putea vreodată, nici în facultate nu stăteam noaptea să învăț, mai bine mă trezeam mai devreme dimineața și mai repetam; acum, mai devreme de 5 n-aș avea cum să fac ochi, poate numai dacă ora de culcare ar fi 19, ceea ce e de-a dreptul imposibil! :)) Așa că, deocamdată, fac tot ce pot, cu ceea ce am și mă bucur de zile așa cum sunt ele! Ceea ce vă doresc și vouă!

Câtă naivitate

și, totuși, câtă îndrăzneală, cuprinde în ea tinerețea! Zic asta după ce am dat o raită prin căsuța mea de e-mail și am citit acolo ce scriam în urmă cu 12 ani (!!! oare când s-au dus?) unuia, alteia. Ce dramatice păreau toate și nesfârșite, cât de importante și, totuși, neînsemnate, câte interpretări unui cuvânt, unui gest, unei tăceri… Fără toate aceste etape ale vieții, fără zburdălnicia și frământările tinereții, oare am mai fi la fel? Oare ne gândeam atunci ce impact vor avea toate acțiunile noastre mai târziu? Sau dacă ne gândeam, realizam pe deplin consecințele? Eu, una, nu… am pierdut și timp aiurea, am și suferit prostește, m-am aruncat cu capul înainte și mi-am cusut sufletul de câteva ori (capul a scăpat teafăr 😅), m-am ținut departe când am simțit că ceva sau cineva nu e de mine și uneori mi-am călcat pe inimă, dând șanse acolo unde ar fi trebuit să nu mai fie decât tăcere… alteori, m-am încăpățanat să cred în oameni, deși intuiția îmi spunea cu totul altceva; un Don Quijote feminin; ce fac poveștile din noi! Dar noi ce povești am scris în fiecare zi? Noi ce am făcut sau facem cu ceea ce au făcut alții din noi?

Cea de ieri eu nu mai sunt…

nici nu aș mai avea cum să mai fiu cea de altădată… am împlinit de curând 13 ani de viață, plini cu de toate, cu tot felul de lecții, am căzut (și cad) de multe ori, dar m-am ridicat mereu, uneori mai greu, mai încet, alteori mai repede, mai ușor… am smuls buruieni fără milă pentru răsaduri noi, curate… mă mai împiedic pe drum câteodată, cerul meu nu e mereu albastru și fără nori, dar mă străduiesc să regăsesc de fiecare dată calea… mi-am dorit mereu să fiu un om care să facă o diferență, să nu trec prin viață ca gâsca prin apă; nu știu cât mi-a reușit sau îmi va reuși de acum înainte, dar știu că ADDEI îi reușește sigur; în cartea Adei Calciu – „Am văzut Raiul” – am citit că un părinte i-a spus doamnei Ada că numele dânsei înseamnă „a da, a dărui”; dânsa ne-a dăruit cartea experienței sale de dincolo de moarte, ADDA ne dăruiește melodii cu mesaje de luat aminte și ne invită să „aprindem suflete”…. eu aș zice să nu facem asta numai în luna decembrie, nu doar de Moș Nicolae, nu doar de Nașterea Domnului, ci în tot timpul anului; să ne aprindem sufletele și să fim oameni printre oameni!

La mulți ani tuturor celor ce purtați numele Sfântului Nicolae!