O dată pe an

suntem români, sau ne permitem să fim. În rest, ne-am dori o altă țară, alți compatrioți, alte sisteme. Iar eu știu că atunci când iubești, o faci cu bune și cu rele… nu jignești, nu dezamăgești, nu vorbești de rău, nu faci de rușine… îmi sună a ipocrizie ce facem noi o dată pe an… Ne iubim țara, dar ne temem sau ne e jenă să o spunem; ne iubim țara, dar am vrea ca oamenii din ea să fie altfel (nu-i zi în care să nu-mi doresc asta); ne iubim țara, dar le spunem copiilor să învețe și să plece din ea, căci aici nu au niciun viitor; ne iubim țara, dar mulți am părăsi-o și mâine, dacă am putea; ne iubim țara, dar îi umplem străzile, pădurile, râurile de gunoaie… o dată pe an, însă, îi spunem că o iubim… copiii îmbracă ii la școală, cântă „Deșteaptă-te, române!”, fac hore și activități cu iz patriotic… dar noi știm că ne dorim ca ei să nu trăiască aici, pentru că noi ne iubim țara, dar nu o acceptăm așa cum e, o iubim, dar nu facem pentru ea nici jumătate din ceea ce facem în mod normal pentru cineva iubit; o iubim, dar dăm bir cu fugiții, în loc să rămânem și să luptăm pentru ea, pentru noi… câte puțin în fiecare zi… o faptă bună cât de mică, o vorbă cu glas domol, un zâmbet, o privire caldă, o farfurie cu mâncare unui om care nu are, o haină pentru cel înfrigurat, o dirijare de circulație într-o situație de urgență, orice poate face diferența. Niciun om nu se schimbă, dacă nu se simte într-adevăr iubit, dacă nu crede că există cineva căruia îi pasă de el, nici copilul nu crește fără dragoste…

Dacă vreți o altă Românie, haideți să o iubim cu adevărat, nu doar o dată pe an!

La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde ați fi!